1.Vreau să fiu o carte, ca săpot purta cu mine poveşti pe care să le spun şi bunicilor, şi nepoţilor.
2.Vreau să fiu un cub de zahăr, ca să pot îndulci cafeaua cuiva dimineaţa.
3.Vreau să fiu un carnet de notiţe, ca să pot aminti oamenilor de treburile mărunte.
4.Vreau să fiu un vagon de tren, şi să călătoresc mereu.
5.Vreau să fiu o floare, şi săînveselesc pe cineva cu culoareaşi mirosul meu.
6.Vreau să fiu un lemn de foc, ca să pot încălzi o cameră.
7.Vreau să fiu un ceas, şi să merg mai încet atunci când cel ce mă poartă se întâlneşte cu cineva cu care vrea să petreacă mai mult timp.
8.Vreau să fiu o frunză toamna, şi să mă poarte vântul printre case şi copaci, şi să ajung într-un loc frumos cu alte frunze şi să ne împrietenim.
9.Vreau să fiu un fluture, ca să pot lăsa în urma mea culoare şi zâmbete de copil.
10.Vreau să fiu o foaie de hârtie, şi cineva să mă pună să memorez o poezie.
11.Vreau să fiu o melodie, şi cineva să mă pună să-i cânt la 3 dimineaţa, când merge cu maşina.
12.Vreau să fiu un ghiocel, şi un copil să mă culeagă şi să-mi dea prin strângerea de mânădragostea pentru mama lui, ca eu să o pot da mai departe.
2.Vreau să fiu un cub de zahăr, ca să pot îndulci cafeaua cuiva dimineaţa.
3.Vreau să fiu un carnet de notiţe, ca să pot aminti oamenilor de treburile mărunte.
4.Vreau să fiu un vagon de tren, şi să călătoresc mereu.
5.Vreau să fiu o floare, şi săînveselesc pe cineva cu culoareaşi mirosul meu.
6.Vreau să fiu un lemn de foc, ca să pot încălzi o cameră.
7.Vreau să fiu un ceas, şi să merg mai încet atunci când cel ce mă poartă se întâlneşte cu cineva cu care vrea să petreacă mai mult timp.
8.Vreau să fiu o frunză toamna, şi să mă poarte vântul printre case şi copaci, şi să ajung într-un loc frumos cu alte
9.Vreau să fiu un fluture, ca să pot lăsa în urma mea culoare şi zâmbete de copil.
10.Vreau să fiu o foaie de hârtie, şi cineva să mă pună să memorez o poezie.
11.Vreau să fiu o melodie, şi cineva să mă pună să-i cânt la 3 dimineaţa, când merge cu maşina.
12.Vreau să fiu un ghiocel, şi un copil să mă culeagă şi să-mi dea prin strângerea de mânădragostea pentru mama lui, ca eu să o pot da mai departe.
13.Vreau să fiu o umbrelă, ca să apăr pe cineva de ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu